
E sezonul ochelarilor de soare!
Ochelarii de soare nu sunt doar un accesoriu ce ține de modă, ci au și un rol foarte important în menținerea sănătății ochilor. Ei asigură o vedere mai clară, mai confortabilă, menținând privirea relaxată chiar și pe soare puternic. În același timp, ochelarii de soare protejează ochii de vânt, praf și murdărie.
Indiferent că ieșim afară doar pentru o plimbare scurtă sau plănuim activități mai îndelungate în aer liber, iată de ce este indicat să luăm cu noi ochelarii de soare:
Reduc intensitatea luminoasă și elimină reflexiile deranjante
Reflexia luminii soarelui pe șosea sau pe orice suprafață acoperită de apă poartă cu sine până la 85% din radiațiile UV și le direcționează către ochii noștri. Ochelarii cu lentile polarizate diminuează intensitatea luminoasă și elimină reflexiile deranjante, oferind purtătorului o vedere mai clară, chiar și în zilele de vară cu soare puternic.
Protejează împotriva radiațiilor UV
Expunerea prelungită la soare puternic poate duce la formarea cataractei. În mod normal, cataracta se dezvoltă pe măsură ce ochiul îmbătrânește, însă poate fi accelerată foarte mult de expunerea neprotejată a ochiului la radiațiile UV.
Din acest motiv, este important să alegem ochelari de soare cu protecție UVA și UVB. Aceștia protejează ochiul, dar și țesutul fin din jurul lui, prevenind îmbătrânirea pielii și apariția ridurilor.
Protejează ochii de vânt, praf și murdărie
Ochelarii de soare creează o barieră în calea vântului, protejând ochiul de praf și murdărie. De asemenea, pentru purtătorii de lentile de contact, ochelarii de soare joacă un rol deosebit de important, deoarece ajută lentilele să își mențină gradul optim de hidratare și opresc particulele nedorite să intre în ochi.
Nu știți ce model să alegeți sau ce vi se potrivește mai bine?
Eu le-am făcut o vizită prietenilor mei din magazinul Optiplaza Băneasa și ei m-au îndrumat în alegerea perechii perfecte de ochelari de soare.
OPTIPLAZA este un brand românesc cu 46 de magazine în toată țara. Vă sfatuiesc să mergeți în oricare dintre magazinele lor, căci veți beneficia de consultanță de specialitate, puteți alege dintre sute de modele de rame optice și ochelari de soare, toate într-un cadru extrem de plăcut.
Dacă, totuși, preferați cumpărăturile online, atunci vizitați cu încredere site-ul Optiplaza, unde diversitatea produselor este copleșitoare – peste 5000 de produse vă stau la dispoziție, la un click distanță. De asemenea, puteți chiar să vă configurați ochelarii de vedere online!