
Îmi detoxific organismul respectând trei paşi esenţiali: exerciţiile de respiraţie, mişcare şi alimente benefice. Haideţi că nu e greu, merită să încercaţi!
Începeţi dimineaţa cu 2 pahare de apă sărăcită în deuteriu sau apă cu lămâie şi o linguriţă de ulei de măsline. Continuaţi cu exerciţii de respiraţie amplă, inspiraţi numărând până la 9 şi expiraţi la fel, ca un prim pas în eliminarea toxinelor. La micul dejun, un bol de cereale integrale care să conţină şi ovăz, benefic pentru funcţionarea optimă a intestinelor, eliminarea colesterolului, şi lapte de soia vă asigură necesarul de carbohidraţi cu ardere lentă, vitaminele şi mineralele benefice pentru organism.
Prânzul începeţi-l cu un pahar de zeamă de varză, care datorită lichidului lactic are un efect de curăţare a tractului digestiv. O supă cremă de linte cu mult pătrunjel şi mărar, alături de orez sau hrişcă cu legume şi salată de morcovi şi sfeclă crudă fac din masa de prânz o sursă de proteine şi carbohidraţi, dar şi de substanţe care ajută la eliminarea toxinelor din ficat.
Gustarea trebuie luată la 4 ore după masa de prânz şi este important să conţină un mix din mere, pere, ananas, kiwi, stafide, cu rol în stimularea tranzitului intestinal, întărirea sistemului imunitar, ajută digestia şi furnizează energie.
Cina este indicată cu 2 ore înainte de culcare şi ideal este să fie compusă dintr-o salată cu ardei, varză, roşii, castraveţi, ceapă, praz, andive, salată verde, spanac şi brânză tofu sau avocado, ulei de măsline, seminţe de floarea-soarelui şi dovleac, în acest fel ajutând organismul să digere ţinând cont de faptul că spre seară acesta îşi încetineşte „motoarele”.
Între mese este de preferat o băutură din apă, lămâie, scorţişoară şi mentă proaspătă, care furnizează energie, în timp ce orice altă băutură „fură” energia.
Mişcarea de orice fel pune în funcţiune sistemul limfatic, răspunzător cu captarea şi eliminarea toxinelor din organism.
Începeţi dimineaţa cu 2 pahare de apă sărăcită în deuteriu sau apă cu lămâie şi o linguriţă de ulei de măsline.
sursa foto:www.naturalmentor.com
Eu am ulcer cu Nisa cu ce pot înlocui lichidul mie îmi face rău orice lichid mai ales dimineața .va multumesc