
Stresul, in forma “naturala”, este reactia corpului la o schimbare din mediul inconjurator. Teoretic, stresul este util pentru ca ne ajuta sa ne adaptam la mediu. Dar atunci cand devine o stare permanenta, consecintele sunt multiple si negative.
Ce se intampla de fapt cand suntem stresati? Un val de hormoni ne inunda corpul, ajutandu-ne sa ne concentram si sa ne pregatim muschii pentru actiune imediata. E lesne de inteles de ce stresul este unul dintre cei mai puternici factori inhibatori ai somnului.
Iata ce poti face pentru a alunga stresul inainte de a merge la culcare.
- Acorda-ti un ragaz intre activitatea de seara si momentul in care te asezi in pat. Nu lucra pana in ultima clipa, mintea are nevoie de un interval de relaxare.
- Intocmeste o lista cu tot ce ai facut in timpul zilei care tocmai s-a incheiat.
- Acorda-ti zece minute pentru un exercitiu de relaxare. Tine o mana pe piept si pe cealalta pe abdomen si respira adanc. Concentreaza-te asupra respiratiei si ai grija ca duratele pe care inspiri si expiri sa fie egale.
- Fa o baie fierbinte. Ciclul somn/veghe este influentat de temperatura corpului. Cu cat temperatura este mai mare, cu atat suntem mai activi. Cand temperatura scade, intervine somnolenta. Dupa o baie fierbinte, temperatura corpului va scadea, iar acest lucru iti va induce somnolenta.